Eu și soțul meu suntem împreună de cinci ani. Ne-am mutat în apartamentul meu din oraș și totul mergea bine. Ulterior, am decis să-i luăm și pe părinții lui din sat: se săturaseră deja de munca neîncetată la fermă. Din fericire, aveam încă un apartament, un studio. Îl închiriam și nu am spus nimănui despre el. Există și gata. Dar aici a apărut întrebarea unde să-i cazăm pe părinți – și atunci mi-a fost de folos; să locuiască acolo până se hotărăsc. Dar brusc totul s-a schimbat. Am aflat dintr-o dată că soțul meu se vede cu o altă femeie. El însuși a mărturisit, plângându-se mie cât de greu îi este și că nu știe pe cine să aleagă, dacă aș putea să-l conving cumva! Și nu-i place că în familie sunt mai puțini bani. Păi normal, sunt mai puțini, pentru că pierd venitul din chirie din cauza părinților lui.
Și trebuie să-i ajute și pe părinții lui. Și acea doamnă trebuie să-l lase pe altul să vină la ea și să-l întrețină pe cheltuiala ei? Măcar un buchet de flori și niște bomboane de ciocolată ar trebui să-i aducă… M-am uitat la el și m-am gândit cât de naiv este, crezând că totul va cădea asupra lui. Dar, dacă tot suferă și nu poate să aleagă, o să-l ajut din vechiul nostru prieten și o să aleg eu pentru el: să se ducă la doamna lui. Dar el nu vrea să se ducă la ea, pentru că ea are un singur copil și doi copii. Ea îi trimite undeva în weekend… dar ce-mi pasă mie? Cu iubita și în colibă e paradisul… El a ridicat din umeri și a spus că va locui la părinți… Evaluați doar amploarea! Va locui la părinți! Va locui în apartamentul meu, ca să nu mă deranjeze! I-am dat totul, i-am rezolvat problemele,
l-am ajutat cu munca și am făcut-o în locul lui, până când și-a dat seama singur. L-am ajutat să-și mute părinții și m-am purtat cu ei mai bine decât cu ai mei. Și ei s-au purtat bine cu mine, dar după acțiunile lui, am decis să-i evacuez. Și acum mă conving că nu e corect. Că trebuie mai întâi să strângă bani, să-și cumpere o locuință… Dar de ce nu au strâns bani în ultimii trei ani, cât au locuit în apartamentul meu, fără să se preocupe măcar să plătească utilitățile? Chiar dacă ar fi pus deoparte aceste sume, ar fi strâns prima rată pentru propria locuință: doar nu locuim în capitală! Iar soțul, dacă se consideră un bărbat atât de grozav, să aibă grijă singur de rudele sale. Și le-am spus socrilor că, zicând, pragul… Pur și simplu, soțul trebuie să răspundă pentru faptele sale. Socrii erau îngroziți. Se pare că vânduseră de mult casa veche, dar nu mi-au spus. Din nou, unde sunt banii pentru ea?
Nu știu, dar suma obținută pentru bucata lor decentă de pământ ar fi fost suficientă pentru o locuință în oraș. Dar ei au preferat să trăiască pe cheltuiala mea… Și ce, le sunt cumva datoare? Mă asigură că mă comport josnic. Ei mă asigură, dar soțul meu este deja aproape fostul meu soț. Iar prietenele mă susțin: mai bine să închiriez apartamentul, măcar nu va trebui să plătesc utilitățile. Nu sunt o persoană răzbunătoare, nu îmi doresc ca soțul meu să-și rupă piciorul sau ca iubita lui să pățească ceva rău. Ce-mi pasă mie de străini? Vreau doar să scap de ei cât mai repede, ca și cum nu ar fi existat în viața mea. În jurul meu trebuie să fie ordine, nu mizerie. Puteți să vă certați cât vreți, eu nu cred că părinții lui nu știau. În fiecare weekend, el „la ei” stătea până târziu, adormea… De aceea, să se mute. Soțul meu mă roagă să-l iert, dar eu sunt dezgustată: povestea asta s-a dovedit a fi prea tulbure. Le-am dat o săptămână, i-am aruncat lucrurile soțului meu afară. Crud? Nu cred.