Cât timp trăia fiul meu, îi spuneam mereu că nu va fi fericit cu soția lui, Liuda. Sărmanul meu a suferit trei ani cu ea. Ea nu cunoștea limite. Niciodată nu întreba de unde ia bani ca să o distreze. Băiatul meu muncea în trei locuri, nu putea să vină la părinți nici în weekend, iar pentru ea tot nu era suficient. După înmormântare am alungat-o pe această nemernică. N-a apucat decât o geacă să ia. Eu și soțul meu am hotărât să nu-i dăm nimic. Totul fusese cumpărat din banii fiului nostru. Lui Liuda nu-i aparține nimic. A venit de mai multe ori să-și ia lucrurile, dar nici pe prag nu am lăsat-o să intre.– Ce tot vii aici? Vrei bani de la noi? Noi nu suntem Alexei, nu te vom lăsa să ne stai pe grumaz. Uite, bietul a ajuns în mormânt din cauza ta. De ce l-ai pus să meargă noaptea la părinții tăi? Nu puteai să aștepți până dimineață? Te urăsc, femeie rea! – i-am strigat. În ziua accidentului, fiul meu Alexei s-a dus la ora trei noaptea la farmacie, apoi trebuia să meargă la soacră. „Se simțea rău”, vezi Doamne. De fapt, doar voia atenție. Și așa am rămas fără fiu.
Mulți prieteni ai lui Alexei nu înțeleg de ce ne purtăm așa rău cu Liuda. Dar cum să te porți cu cineva care ți-a trimis fiul la moarte? Ea sună des, amenință cu tribunalul dacă nu eliberăm apartamentul și nu-i dăm lucrurile. Crede că are drepturi, dar nu e așa. Apartamentul este pe numele soțului meu, iar lucrurile le-am luat eu ca despăgubire morală. Tot aurul pe care l-a cumpărat fiul meu a fost din banii lui cinstiți. Ea nu a cheltuit niciun ban. Eu cred că eu și soțul meu procedăm corect.