„Tania, ai văzut facturile la apartament? Au venit de săptămâna trecută”, spuse Serghei la micul dejun.
Bărbatul mânca cu poftă ouăle prăjite cu cârnați și pâinea prăjită pregătite de Tania. Pofta lui de mâncare rămânea excelentă, indiferent de greutățile vieții.
Și erau destule motive de îngrijorare: Serghei nu mai lucra de jumătate de an. Toate problemele financiare ale familiei căzuseră pe umerii Taniei.
„Le-am văzut. Și deja le-am plătit. Dar nu înțeleg de ce eu fac asta de câteva luni încoace”, răspunse ea trist.
„Tania, hai gata, bine? În fiecare dimineață aceeași discuție! Caut un loc de muncă. Doar că nu găsesc ceva potrivit. Am o specializare rară, e greu să găsesc ceva în orașul nostru”, se justifica Serghei.
„Și cine te oprește să muncești în alt domeniu? Mulți fac asta acum. Oamenii se gândesc la salariu, nu la profesie”, replică nemulțumită Tania.
„Ce tot spui? Cum aș putea face asta? Părinții n-ar înțelege. Mama a fost așa de mândră când am devenit meteorolog”, răspunse Serghei.
„Mai bine te sfătuia atunci să alegi o profesie practică și căutată!”, izbucni Tania.
„Hai, nu te supăra! Am trimis CV-ul la un institut de cercetare și la o firmă privată. Au promis că vor răspunde curând. Ai plătit apartamentul? Perfect. Atunci dă-mi vreo două mii pentru transport și prânz. Trebuie să mănânc ceva pe zi. Poate mă sună azi pentru un interviu”, ceru, ca de obicei, bani Serghei – ceea ce făcea aproape zilnic în ultimele șase luni.
„Doamne, m-am săturat! Sunt măritată, de ce trebuie eu să rezolv toate problemele familiei?” — Tania avea o dispoziție oribilă.
„De ce exagerezi? Toți trec prin perioade grele. Așteaptă puțin, o să se rezolve”, răspunse Serghei, refuzând să asculte alte reproșuri.
„Din cauza ‘greutăților’ tale, lucrez de un an fără concediu! A trebuit să iau compensație în bani, ca să întrețin familia. Și, apropo, doar eu muncesc! Nu crezi că e prea mult?”, se revoltă Tania.
„Hai, lasă. Șefii te apreciază. Ți-au și mărit salariul pentru munca bună. Nu-i așa că e bine?”, observă cinic Serghei.
„Bine, nu zic nu. Dar în condițiile astea, nu mă bucur. Nici nu am timp să fiu mândră de ce am realizat. Oricât aș câștiga, totul se duce pe datorii, din cauza ta”, Tania decisese să spună tot ce strânsese în suflet.
„Deci îmi dai bani?”, o întrerupse soțul.
„Îți trimit acum pe card. Oricum nu mă lași în pace. Sper să se rezolve ceva azi cu munca”, spuse ea obosită.
Tania și Serghei erau căsătoriți de doi ani. Când s-a măritat cu un tânăr promițător care avea apartament, se considera norocoasă. Doar că apartamentul era pe numele părinților lui. Tania propusese imediat să economisească pentru o locuință proprie.
Lui i se părea o idee ciudată: de ce să facă asta dacă aveau unde locui? Dar Tania a insistat. Primele luni, cât Serghei lucra, au reușit chiar să pună niște bani deoparte pentru un avans.
Apoi el a fost concediat. Și în loc să caute activ un alt loc de muncă, s-a relaxat, invocând raritatea specializării sale. Tania a înțeles: soțul ei era pur și simplu leneș. De ce să lucreze dacă soția câștigă bine? Aveau unde locui, aveau ce mânca. El își petrecea timpul în voie și spunea tuturor că e în căutarea unui job.
Banii economisiți pentru apartament au devenit o ispită pentru Serghei. De ce să caute serviciu, când poate lua din seif? Nu voia să renunțe la obiceiurile sale: mergea în continuare la o sală de sport scumpă și se întâlnea cu prietenii din facultate, unde trebuia mereu să plătească.
„Serghei, iar ai luat bani! Pentru ce acum? Mai e foarte puțin în seif!”, se revoltă Tania.
„I-am dat mamei. I s-a stricat mașina de spălat și nu voia să ia în rate. Avea o parte din sumă, eu am completat”, explică el generos.
„Minunat! Tu nu muncești, dar dai bani în stânga și-n dreapta”, izbucni Tania.
„Ai grijă cum vorbești. Ce înseamnă ‘în stânga și-n dreapta’? E mama mea. Și, apropo, locuim în apartamentul părinților mei. Dacă am fi închiriat, am fi plătit la fel sau mai mult”, replică Serghei.
**„Mii de mulțumiri părinților tăi că nu ne percep chirie! Doar cer din când în când bani pentru diverse. Bravo vouă! Muncește, Tania, fără pauză, iar ei să-și cumpere mașini de spălat din banii mei.”
„Ți-am zis: mama i-a luat împrumut. O să-i dea înapoi când va avea”, continua Serghei să se scuze.
„Îi va da? Ca și pentru excursia la sanatoriu de acum două luni? Sau ca pentru reparația acoperișului la vilă, când i-ai ajutat cu plata muncitorilor? Așa-i va da?”,
„Suntem familie, Tania. Nu-mi place că numeri fiecare bănuț dat părinților mei”,
„Pentru că acești ‘bănuți’ îi câștig eu! Părinților mei nici măcar un cadou decent nu le pot face. Tu tot dai banii noștri alor tăi!”,
Tania a plecat la serviciu supărată și a evitat orice conversație cu soțul câteva zile.
În minte tot apărea gândul că s-a grăbit cu căsătoria. Serghei era doar un leneș egoist. Pentru el, părerea mamei conta mai mult decât sentimentele și problemele soției.
În seara aceea, Tania s-a întors acasă epuizată. Șeful o trimisese să verifice mai multe filiale. A doua zi urma să meargă și mai departe, ceea ce nu o bucura deloc.
„Te-au angajat undeva?”, întrebă ea fără să se uite la soțul care zăcea pe canapea cu telefonul.
„Nu, din nou nimic. Am refuzat. Salariul era de nimic.”
„Desigur, ție-ți trebuie milionul din prima. Și firma privată?”, se miră Tania.
„Salariul era bun, dar programul era prelungit și trebuia să lucrez uneori în weekend. N-am vrut. Când mai apuc să mă odihnesc?”
„Ai obosit atât de tare stând acasă, că ai nevoie de odihnă de la muncă”, spuse Tania cu amărăciune.
Restul serii a tăcut. A doua zi plecă într-o delegație în orașul vecin.
Tot drumul dus-întors a meditat la situația sa. Concluzia era clară: era folosită fără rușine. Picătura care a umplut paharul a fost mesajul lui Serghei, care i-a confirmat totul:
„Nu mi-ai plătit netul? Trimite-mi urgent bani pe numărul meu”, scris cu ton poruncitor, de parcă era ceva normal.
Decizia era luată: trebuie să se despartă. Așa nu se mai poate. El e mulțumit, dar ea e epuizată. Era a doua aniversare a căsniciei, dar nici nu se gândea la copil. Dacă ar intra în concediu maternal, familia n-ar mai avea niciun venit.
Iar soacra punea gaz pe foc. În loc să-și determine fiul să lucreze, trăgea bani de la ei.
Întoarsă din delegație, Tania intră în biroul șefului:
„Ce s-a întâmplat, Antonova? Ești bolnavă? Arăți rău”, întrebă directorul. „Cum a fost la Mirnîi?”
„A fost bine. Dar vreau să discut altceva. Vreau câteva zile de concediu. Sunt epuizată, n-am avut vacanță de doi ani”, spuse Tania abia stăpânindu-și lacrimile.
„Desigur, du-te. Nu-i momentul cel mai potrivit, dar dacă e nevoie, te las. Doar să nu fie prea lung”, acceptă el.
Dimineața următoare, Tania nu se trezi la șase, ca de obicei. Dormea profund. Dar nu pentru mult timp — la opt, fu trezită de Serghei, uimit:
„Ai dormit prea mult! Trezește-te! Nu-ți trebuie și un avertisment”, spuse agitat.
„Lasă-mă”, se întoarse ea cu pătura pe cap.
„Trezește-te! E deja opt! Îți ia o oră să ajungi la muncă!”, țipă Serghei.
„Nu trebuie să merg nicăieri. Mi-am dat demisia”, spuse cu plăcere Tania și căscă.
„Ce?! Ești nebună? Cum ai putut face așa ceva? Cu ce o să trăim? Du-te și retrage cererea! Până nu e semnată. Spune că ai reacționat la nervi.”
„Cu ce o să trăim? Bună întrebare. Acum tu o să întreții familia. Ți-a venit rândul.”
„Vorbești serios? Caut muncă! Cine știe cât va dura!”
„Nu mai căuta. Mergi acolo unde e nevoie de muncitori și apucă-te de muncă.”
Tania luase decizia de a-i oferi o ultimă șansă soțului. Se gândise bine în timpul drumului din delegație.
În acea zi, își vizită părinții. Le făcu o bucurie — cumpără un frigider nou. Oricum banii ar fi fost cheltuiți de Serghei sau familia lui. Ziua și-o petrecu cu cei dragi.
Seara o aștepta o confruntare neplăcută cu soacra.
Zinaida Petrovna venise special să o întâlnească. Așteptase răbdătoare întoarcerea nurorii.
„Tania!”, strigă ea când tânăra intră în casă. „Cum ai putut să faci așa ceva? Să pleci de la un serviciu atât de bine plătit! Cu ce o să trăiți acum? Și noi la fel! Ne-ați ajutat atât de mult în ultima vreme!”
„Bună seara, Zinaida Petrovna”, răspunse calm Tania.
„Ce ți-a venit? Cum ai luat o asemenea decizie fără să consulți pe nimeni? Ești întreagă la minte?”, țipa femeia. „De ce taci? Răspunde!”
„Sunt mai lucidă ca niciodată. M-am consultat cu cei care chiar îmi vor binele. Cu părinții mei”, răspunse calm Tania.
„Și acum ce? O să ajungeți în stradă?”
„Poate fiul dumneavoastră da. El e obișnuit să trăiască pe spinarea altora. Eu mă voi descurca.”
„Nerecunoscătoareo! Te-am primit în casă, ți-am oferit totul. Și ce dacă soțul tău nu lucrează temporar? Vă ajungea tot! De ce faci scandaluri?”
„N-aveți cum să înțelegeți, așa că nici nu mă mai obosesc să explic”, spuse Tania încet. „Iar tu? De ce taci?”, întrebă privind la soțul care privea conflictul în tăcere.
„Mama are dreptate. Ai fost nechibzuită. Ne-ai lăsat fără bani. Și, apropo, netul tot nu mi l-ai plătit!”
„Asta era tot ce voiam să aud”, spuse Tania și începu să-și strângă lucrurile. „Voi depune cerere de divorț. Și foarte curând. M-am săturat să fiu un sac de bani pentru niște oameni cărora nu le pasă de mine…”